Am absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca în anul 2014, iar din 2017 sunt medic specialist în endodonție. Domeniile care mă pasionează cel mai mult sunt stomatologia minim invazivă, tratamentele realizate la microscop și restaurările biomimetice.
În activitatea mea realizez frecvent reconstrucții preendodontice, tratamente și retratamente endodontice la microscop, precum și restaurări estetice minim invazive. Investesc constant în formarea profesională, participând la cursuri și congrese dedicate endodonției și stomatologiei restaurative, susținute de lectori naționali și internaționali.
Am ales medicina dentară pentru că îmi oferă posibilitatea de a îmbina știința medicală, îndemânarea și creativitatea. Îmi place să pot crea ceva frumos și, în același timp, să ajut pacientul să își păstreze sănătatea și, atunci când este posibil, dintele natural.
În relația cu pacientul, pentru mine este esențial să construiesc încredere și să creez o atmosferă cât mai relaxată. Stilul meu este prietenos, optimist și cu multă voie bună, iar una dintre cele mai mari satisfacții este să văd că un pacient care a venit cu teamă pleacă liniștit și revine fără emoții la următoarea vizită.
Ca endodont, unul dintre momentele mele preferate este radiografia de control și reevaluarea. Cea mai mare satisfacție profesională este să revăd după câțiva ani un pacient și să constat că un dinte cu prognostic inițial rezervat este încă funcțional și sănătos.
În afara cabinetului îmi place să îmi încarc bateriile în natură. Iubesc muntele, drumețiile și mișcarea, iar cei 10.000 de pași pe zi fac parte aproape întotdeauna din rutina mea.
